Alimentarea cu apă potabilă

apa potabilaUnul dintre cele mai importante proiecte de implementare a utilităților la Sânandrei Industrial Park este construcția rețelei de alimentare cu apă potabilă şi a sistemului de canalizare pluvială şi menajeră. Pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă s-au folosit cele mai noi tehnologii și tehnici din domeniu, astfel încât lucrările, odată finalizate, să fie garantate pentru o funcționare în cei mai buni parametri, în condiții de exploatare intensivă, specifice unor activităţi industriale.

Încă din etapa de proiectare, sistemul de canalizare şi cel de alimentare cu apă potabilă au fost gândite astfel încât să facă față în condițiile specifice ale unei exploatări industriale. Astfel, s-a acordat o atenție deosebită în selectarea celor mai bune materiale prin care să poată fi asigurată utilizarea fiabilă de către companiile care urmează să se instaleze în parcul de la Sânandrei. Echipa de proiectare este formată din profesioniști cu experiență în dezvoltarea rețelelor de apă şi a sistemelor de canalizări pentru parcuri industriale, ceea ce a contribuit decisiv la inserarea unor elemente specifice pentru spațiile industriale. Acestea, pe termen lung, vor reprezenta un avantaj competitiv pe care parcul industrial de la Sânandrei îl oferă.

Rețeaua de apă asigură şi rezerva de apă necesară pentru sistemul stradal pentru stingerea incendiilor, activ în tot parcul. Sistemul se bazează pe o rețea de hidranți stradali alimentați dintr-un bazin de retenție, prevăzut pentru a asigura rezerva de apă în cazul unor situații de urgență. Faza de proiectare a fost succedată de cea de execuție, în care proiectanții împreună cu echipele de execuție au avut grijă de implementarea proiectului cu respectarea strictă a valorilor și a materialelor stabilite în faza de proiectare.

Sistemul de alimentare cu apă potabilă este format dintr-un foraj de adâncime cu diametrul D ext. 250 mm și adâncime H de 122 m, un rezervor de apă de 263 mc, o stație de pompare și o rețea de distribuție din polietilenă, cu o lungime totală de 849 ml. Acest sistem a fost conceput pentru a face față necesarului de apă potabilă cerut de parc, cu un debit de 2.761 m/s.

Comments

comments

Această înregistrare a fost postată în Sanandrei Industrial Park și etichetată , , , , , , . Semn de carte permalink. Comentariile sunt închise, dar poți lasa trackback-uri: Adresa Ping-ului.