Proiectul industrial dedicat companiilor

teren1ARTEMIS REAL ESTATE deţine peste 125 de hectare în jurul oraşului Timişoara şi dezvoltă mai multe proiecte industriale, dorind să stimuleze apetitul pentru investiții în zona de vest a României. Compania oferă spre vânzare sau închiriere terenurile deţinute, fiind flexibilă în ceea ce priveşte negocierea şi găsirea celor mai bune soluţii, croite exact pe nevoia clienţilor. De asemenea, poate finanţa construcţia proiectelor industriale.

Clădirile, halele sau alte amplasamente necesare se construiesc de către dezvoltator conform cerinţelor companiilor care îi solicită acest serviciu. Aşadar, se oferă facilităţi inedite pentru cei interesaţi de a-şi reloca afacerea sau de a se extinde într-un spaţiu extrem de favorabil desfăţurării oricărui tip de activităţi comerciale sau de producţie.

Sânandrei Industrial Parc este un proiect industrial dedicat companiilor mici și mijlocii care au nevoie de infrastructură industrială pentru dezvoltare. Acest parc industrial se mulează pe nevoile specifice ale companiilor din zona de vest a țării și pe previziunile pe termen mediu și lung asupra potențialului economic al regiunii.

Parcul industrial oferă toate dotările moderne, optimizate pentru nevoile specifice ale companiilor mici și mijlocii aflate în căutarea unui mediu favorabil de creștere. La aceste condiții favorabile contribuie și poziționarea geografică a localității Sânandrei, din județul Timiș, care asigură accesul facil către căile de comunicații rutiere, feroviare și aeriene cu vestul Europei. ARTEMIS REAL ESTATE oferă spre vânzare sau închiriere parcele de teren din cadrul parcului industrial.

Comments

comments

Această înregistrare a fost postată în Sanandrei Industrial Park și etichetată , , , , , . Semn de carte permalink. Comentariile sunt închise, dar poți lasa trackback-uri: Adresa Ping-ului.